Catena Racing Team, in aventura la Gura Humorului

Aventura noastra pe doua roti si-a gasit drum pe meleagurile bucovinene, chiar in acest weekend!!!

Asezate intr-una dintre cele mai pitoresti regiuni din Romania, traseele au dezvaluit riderilor dornici de aventura privelisti de exceptie…. Si cand spunem de exceptie, nu glumim!

Bucovina MTB a oferit adeptilor de adrenalina senzatii unice, descoperirea unor trasee montane desavarsite, si nu in ultimul rand, imbinarea senzatiei de frica cu cea de placere.

Cu zambetul pe fata, bucurandu-ne de tot ce ne inconjura, am luat startul.
Peisaje minunate am redescoperit unii dintre noi, altii pentru prima data, un aer pe care numai la munte puteam sa-l simtim, oameni frumosi, simpli si saritori… de toate aceste am avut parte pe parcursul competitiei.

Catena Racing Team, prezenta pentru a 3-a oara consecutiv la aceasta cursa, a inverzit si mai mult locul acesta plin de poveste.
Zambitori din fire, unii mai ambitiosi, altii mai determinati, unii mai la inceput, altii mai experimentati, dar cu totii fericiti de prezent!!!

Intr-adevar, traseul a fost un pic mai greu, un pic mai tehnic. Dar cu toata convingerea o spun ca merita, merita pentru tot ceea ce-ti oferea…. Si nu era putin ce-ti oferea.
Traseul ne-a dezvaluit privelisti de exceptie, urmand crestele obcinilor care marginesc depresiunea Humor sau albiile principalelor cursuri de apa ale zonei, raul Moldova si paraiele Voronet si Humor.
Punctele de belvedere ne-au oferit perspective de poveste asupra zonei, cu versanti impaduriti si pasuni, a vailor si asezarilor bucovinene.
Iar finalul?… cu totii eram foarte fericiti, pentru ca efortul de a escalada drumurile abrupte efectiv a palit in fata satisfactiei uriase ca am atins culmile bucovinene… minunate amintiri castigate.

Si nici de aici nu am plecat cu mana goala:

Locul II OPEN – Nicolae Alexandru Tudosescu, Masculin, Standard (33 km)
Locul II – Silviu Bercea, Masculin | 40+ ani | Standard (33 km)
Locul III – Stefana Todinca, Feminin | 15 – 29 ani | Standard (33 km)

Asa se intampla cand facem lucrurile din placere!!! 😉

#CatenaRacingTeamPovesteaMergeMaiDeparte

Redactor: Ioana Bercaru
Editor: Nicu Pojaru
Foto: Cris Ardelean