Ana Șestacova - Preventia patologiilor prin sport

Deschide videoclipul

Am practicat sportul, îmi place să fac mişcare şi să îmi petrec timpul liber în mijlocul naturii, dar, de o vreme sunt tot mai puţine astfel de momente şi asta din cauza activităţii susţinute ca medic de familie, a proiectelor în care sunt implicată şi a programului intens şi susţinut pe care îl am la cabinet, la Centrul Medical de Permanenţă şi la Centrul de Vaccinare din Feldioara” – ne spunea Dr. Ana Şestacova, Preşedinta Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Braşov. „Chiar dacă nu este cel mai sănătos mod de viaţă pe care îl duc din cauza solicitării şi a programului guvernat de o oarecare dezordine, pot să spun că sunt strictă în ceea priveşte alimentaţia; pun accent pe calitatea alimentelor şi cred că o minte sănătoasă se asociază întotdeauna cu un corp sănătos! Soţul meu, Edmond este pasionat de alergare montană şi de ski, participă la marea majoritatea a concursurilor şi se implică în organizarea acestora, iar fiica noastră, Myriam Șestacova Hermel este multiplă campioană la Karate Fudokan Shotokan, sport pe care l-a început la 6 ani. Mă bucur şi sunt mândră de ei, îi susţin şi încerc să profit de orice clipă pentru a le fi alături!”.

Originară din Republica Moldova, Dr. Şestacova a urmat un an cursurile Facultăţii de Medicină din Chişinău şi a absolvit Medicina, la Cluj. Pentru a se perfectiona şi a invăţa cât mai multă practică, a devenit şi asistent medical licențiat, cu competenţe în îngrijiri paliative, urmând Şcoala de Asistente Medicale în acelaşi timp cu rezidenţiatul. După ce a pus la punct cabinetul Medicului de Familie și Centrul Medical de Permanență din comuna Bunești, judeţul Braşov, s-a stabilit la Feldioara unde a reuşit să facă lucruri uimitoare. Centrul de Vaccinare anti-COVID şi Centrul de Permanență din localitate sunt un reper în domeniul unităţilor medicale, iar cabinetul său, primitor, un model de dotare, funcţionare şi curăţenie.

           

“Pasiunea pentru sport şi mişcare trebuie să fie la toată lumea, fără excepţie! Medicina de familie înseamnă preventive, aşa cum este şi practicarea sportului” – mărturisea Dr. Şestacova. “Chiar am implicat micile comunităţi din comunele unde am profesat în viaţa sportivă; faceam şi în Buneşti, şi în Feldioara, împreună cu pacientele mele step - aerobic de două ori pe săptămână, ieşeam la alergare, urcam pe munte. Am insuflat pasiunea pentru sport a mea şi a soţului şi fetiţei noastre căreia i-au plăcut de mică sporturile de contact şi a obţinut în scurt timp performanţe uluitoare. Este campioană europeană şi are şanse mari să ajungă foarte departe. Tot mai rar ne bucurăm de puţinele zile libere pe care le mai am şi asta e partea tristă a vieţii şi carierei mele. De exemplu, având gărzi şi la Centrul de Permanenţă, ajung să dorm acasă 2-3 nopţi pe săptămână, iar în celelalte zile ajung acasaă, seara târziu. Din fericire, familia mă înţelege şi am satisfacţia imensă, ca medic, că toţi pacienţii care mă apreciază, că pot face lucuri bune, că pot să ajut comunitatea şi colegii şi să dovedesc că, dacă vrei, se poate!”.

           

În mediul rural se munceşte foarte mult, se depune efort fizic, însă, avantajul este că se mănâncă sănătos. Şi totuşi, dacă privim mai atent, obezitatea nu lipseşte, mai ales la tinerii care mănâncă de la fast-food şi care au nevoie de mişcare, un efort fizic susţinut fiind esenţial. „Sportul e una, munca e alta, avem cu toţii un mod de viaţă diferit, dar un echilibru trebuie să existe. Avem nevoie de sfaturi de la specialiştii în domeniu, se practică tot mai mult personal training în domeniul activităţilor fizice şi al alimentaţiei, iar medicii de familie pot da sfaturi bune în ceea ce priveşte stitul de viaţă sănătos” – spune medicul. „În familia mea, sportul este la ordinea zilei, este mod de viaţă şi eu însămi mă ocup de pacienţii care practică alergarea, ascensiunile montane, schiul, sporturile extreme. Au probleme mai ales la niveul membrelor inferioare. Piciorul de atlet, de alpinist şi cel de schior, patinator reprezintă patologii diverse pe care le rezolv”. Dr. Ana Şestacova susţine şi promovează sportul prin Patronatului Medicilor de Familie pe care îl conduce.

 

 

Realizatori: Florin Prodana, Oana Georgescu, Alexandra Tîrpea

           

Operator imagine: Silviu Crângureanu

           

Editor imagine: Andrei Gheorghiu



Cuvinte cheie
Medici intre frontiere, Dr. Ana Sestacova, Patronatul Medicilor de Familie Brasov, Cabinet Medic de Familie Feldioara, Centrul Medical de Permanen?? Feldioara, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.