”În medicină, toată viața ai de învățat!” Prof.Univ.Dr. Marius Lucian Craina

Deschide videoclipul

Personalitate academică și științifică în domeniul Obstetricii și Ginecologiei, Președinte al Senatului Universitar şi Director al Departamentului de Obstetrică - Ginecologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” şi Şef al Secției Obstetrică - Ginecologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, Prof. Univ. Dr. Marius Lucian Craina (58 ani) a devenit în 2021 Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest "Vasile Goldiș" din Arad.  De 31 ani în sistemul medical românesc, este medic primar obstetrică-ginecologie la Clinica Bega din Timişoara, prima din România unde s-a făcut fertilizare în vitro. Este specializat în chirurgia laparoscopică, histeroscopică şi chirurgia cu laser.

Născut la 10 km de Timișoara (comuna Giarmata), își iubește atât de mult meleagurile natale și meseria, încât nu a vrut să își părăsească niciodată țara, deși nu a dus lipsă de oferte din partea marilor clinci și spitale din Europa și SUA.

 

Excelent profesionist, cu rezultate remarcabile, Dr. Craina s-a dedicat aproape în exclusivitate „celei mai nobile profesii” şi care i-a dat şansa să lucreze cu şi pentru oameni și să aducă pe lume mii de copii.

 

”Sunt de fiecare dată actor și martor al unui moment indescriptilbil, acela al plămădirii ființei umane”.

 

Este membru al Societatii de Obstetrica si Ginecologie din România şi al Societății de Genetică din România, membru Fondator al Societății Române de Reproducere Umană Asistată, membru al Societăţilor de Ginecologie şi de Chirugie “Timișoara Medicală”, membru al Asociaţiei Române de Medicină Perinatală, al Societăţii Române de Ginecologie Oncologică şi al Societăţii de Ginecologie Endocrinologică din România.

 

În medicină, toată viața, din prima până în ultima zi, ai de învățat!” – ne-a declara medicul. ”Și, dacă o practici cu și din plăcere, sentimentele nu vor dispărea niciodată! Iar la noi, în domeniul obstretică-genicologie, momentul nașterii unui copil nu se compară cu orice alt moment, din orice specialitate! Acea încărcătură emoțională este maximă, chiar dacă faci acest lucru de multe, foarte multe ori. Pentru mine, fiecare zi este unică în felul ei!”.

 

În noiembrie 1990 devenea medic stagiar la Maternitatea „Odobescu” (Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. Dumitru Popescu") din Timişoara, iar 3 ianuarie 1991 a fost prima zi în care intra ca medic în Maternitatea Bega (Clinica Universitară de Obstetrică și Ginecologie “Bega”), acolo unde lucrează și astăzi: „De mai bine de trei decenii eu lucrez aici, într-un loc în care am evoluat pe toate planurile şi pe care nu l-am părăsit niciodată definitiv şi de unde nici prin gând nu mi-a trecut vreodată să plec! A fost şansa mea în viaţă să lucrez în această maternitate şi chiar să am încă alături colegi care mi-au fost la un moment dat mentori şi îmi sunt continuu modele de viaţă, de conduită umană, medicală şi profesională. Ceea ce au făcuit alții cu mine și modul în care s-au purtat m-au sprijinit, educat și invatat, încerc să fac eu acum cu cei tineri. Trebuie să capete încredere în ei, de aceea îi am mereu alături, îii învăț tot ce știu, îi provoc, îi pun la încercare și îi fac să își dorească să participe ei înșiși  la intervenții! Sunt mândru de ei, de realizările lor”.

 

Profesorul Craina are un respect deosebit pentru asistentele și moașele de la care a avut mereu de învățat! A lăsat orgoliul deoparte, știind că ele au o mare experiență în domeniu.

 

Data de 17 iunie 2021 va rămâne memorabilă pentru Prof.Univ.Dr. Marius Lucian Craina și pentru colegul său, Prof.Dr. Doru Mihai Anastasiu: comunitatea academică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad le-a acordat în Aula Magna Universitaria ”Aurel Ardelean”, titlurile de Doctor Honoris Causa, cele mai înalte distincții academice. Acordarea titlului domnului Prof.Univ.Dr. Marius Lucian Craina, s-a luat ținând cont și de ”preocuparea permanentă de a promova colaborarea inter-universitară între Timișoara și Arad, de atașamentul față de Ginecologia arădeană și de prietenia arătată constant față de Universitatea din Arad”.

 

„Concomitent cu preocupările de modernizare a programelor academice de licenţă, masterat şi doctorat, precum şi cu eforturile de dezvoltare şi diversificare a cercetării ştiinţifice, Universitatea noastră urmăreşte cu viu interes activitatea marilor personalităţi știinţifice și academice, exprimăndu-şi preţuirea faţă de acestea, inclusiv prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa. Sunt onorată să duc la îndeplinire Hotărârile Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, de a vă acorda aceste înalte distincții ale Universității noastre. Începând de astăzi, vă număraţi printre laureaţii acestui prestigios titlu şi veți face parte din comunitatea noastră academică” – a spus atunci Prof.Univ.Dr.Coralia Adina Cotoraci, Rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

 

Realizatori: Oana Georgescu, Alexandra Tîrpea, Florin Prodana

Operator imagine: Silviu Crângureanu

Editor imagine: Stanislav Pescu

Foto: Sebastian Oros

           



Cuvinte cheie
Medici intre frontiere, Prof.Univ.Dr. Marius Lucian Craina, Clinica Universitar? de Obstetric? si Ginecologie Bega, Universitatea de Medicin? ?i Farmacie Victor Babe? Timi?oara, Tonica by Catena, farmacia Catena

Comentarii

Nume
Comentariu
Sunt de acord cu politica de confidentialitate. Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.