Catena, sponsor al Galei ‘Coroana nevazuta a bunatatii’

De șapte ani de zile, în fiecare toamnă, Fundația Inovații Sociale Regina Maria îi întâlnește, într-o gală specială, pe voluntarii, sponsorii și pe cei care își dedică timpul și pasiunea persoanelor cu venituri foarte mici și copiilor din familii defavorizate.

Peste 250 de personalităţi care susțin activitățile sociale ale fundației, au primit în acest an „Coroana nevăzută a bunătăţii” , o coroană realizată din hârtie colorată de mânuțele pricepute ale copiilor din centrul afterschool Băneasa.

Dr. Wargha Enayati, preşedintele Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria a fost emoționat ca în fiecare an „Fiecare Gala din Inimă pentru Viitor îmi aduce bucurie în suflet, lumină şi recunoştiinţă pentru toţi cei care de 7 ani de zile aleg să se alăture crezului nostru că bunătatea nu este doar o virtute ci un mod de viaţă. Să poţi răspândi sentimentul de servire faţă de semenii tăi, mai puţin norocoşi, nu din obligaţie sau nevoie socială, ci din suflet şi pentru suflet, este un sentiment unic, înălţător şi care uneşte lumea. Acest sentiment îl simţim în fiecare seară de Gală şi cu fiecare ediţie observ cum energia bunătăţii uneşte suflete şi trece dincolo de barierele sociale, economice sau de afaceri”.

Realizator: Mihaela Moldoveanu, Oana Georgescu

Imagine: Andrei Carusu

Editor: Stanislav Pescu