Alergatul adauga zile vietii

Conf.Univ.Dr. Adrian Tase, Preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie, filiala Argeş este unul dintre cei mai reputați medici cardiologi, a cărui notrietate a depășit demult granițele țării. Cartea sa de vizită este impresionantă, iar pasiunea sa pentru meseria de medic, pentru sport şi muzică s-a concretizat și în studii legate între ele: are un Masterat în domeniul reabilitării pacienţilor cu dizabilităţi (Facultatea de Sport si Fizioterapie) şi timp a urmat un curs de „Elemente de Terapie Muzicală”, la Facultatea de Pedagogie Muzicală. Are o carieră remarcabilă în domeniul cardiologiei, fiind autorul a peste 120 de publicații și studii originale şi practic, aproape că a făcut înconjurul lumii, participînd ca invitat la sute de conferințe, la stagii de perfecţionare, cercetare şi pregătire.

Care este secretul reușitei? – Să nu stai degeaba! Să nu stai în nicio zi!

Dr. Adrian Tase a avut și are performanțe sportive excepționale și a participat la nenumărate competiții, atat pe plan national, cât si in afara granitelor. A cucerit titluri, premii şi trofee naţionale şi internaţionale şi toate acestea de-a lungul a mai bine de două decenii. Atunci când era medic rezident la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof.Dr.C.C. Iliescu” a participat la câteva maratoane (42 km). ”Acum nu mai alerg distante mari, dar continui să fac sport și mișcare la care nu am renunțat niciodată!” – ne mărturisea medicul care își desfășoară activitatea la Muntenia Medical Hospital din Piteşti și este Conferenţiar în Medicină Internă, Farmacologie şi Management în cadrul Colegiului de Medicină al Universitatii din Piteşti. ”Toate activitățile mele cotidiene încerc să le inlantui intr-un mod in care sa ma oblige sa fac pasi, miscare, sa merg pe jos. In zona centrală a Pitestiului nu circul cu mașina, merg pe jos! Și mereu mă gândesc când și cum să îmi fac puțin timp liber pentru a ieși la o alergare. Îmi place să fac sport, dar știu că doar așa imi prelungesc viata si calitatea vietii și că sunt eu însumi un exemplu pentru pacienții mei și pentru cei încă sănătoși care nu vor să sufere de boli de inimă”.

Activitatea fizica în sine este o sursa de sanatate!

Pentru Dr. Adrian Tase este îngrijorător numărul de pacienți tot mai tineri care au afecțiuni cardiace; nu au antecendente in familie, acestea datorându-se stilului de viață. ”După vârsta de 40 de ani, trebuie să îți controlezi tensiunea arterială, trebuie să afli dacă ești predispus la palpitații relevante pentru aritimii cardiace sau dureri toracice! Mulți factori contrbuie la apariția acestor probleme la vârste tot mai mici: lipsa de mișcare, alimentația, stresul cotidian și permanenta competiție și lupta pentru afirmare socială, stabilitate financiară, ambițiile de tot felul”.

Pentru prevenirea afecțiunilor caridiace, alimentatia și hidratarea sunt foarte importante: hidratarea (doi litri de apa pe zi!), trebuie sa fie acoperite toate principiile alimentare, proteinele sunt importante pentru perioadele de antrenament intens, pentru creșterea masei musculare, dulciurile trebuie să fie sursă de energie, iar cafeaua (antioxidanta) este benefică, în cantitati mici, moderate.

Avem pacienti cu insuficienta cardiacă, cu hipertensiune arterială sau cu post infract la care intiem activitatea fizica!” – declara Dr. Tase. ”Unii nu au facut sport niciodata, de aceea sportul, activitatea trebuie să fie graduale, fără a se face efort cu orice preț. Trebuie să facem sporturi izotonice, nu izometrice, adică să mergem mult pe jos, să facem alergări usoare, înot și patinaj!”

Realizatori: Florin Prodana, Oana Georgescu, Alexandra Tîrpea

Operator imagine: Silviu Crângureanu

Editor imagine: Andrei Gheorghiu