Ateroscleroza coronariana, o afectiune fara reguli

Ateroscleroza este mecanismul prin care peretii arterelor se ingroasa ca urmare a depunerilor de colesterol in interiorul acestor vase de sange.

Aceste depuneri de colesterol ingusteaza vasele de sange si astfel ingreuneaza inaintarea sangelui, ajungand sa produca afectiuni grave ca infarctul miocardic, insuficienta cardiaca, accidentul vascular cerebral, insuficienta renala.

Tipuri de ateroscleroze, in functie de localizare

Orice parte a corpului poate fi afectata de ateroscleroza, incepand de la picioare si pana la inima sau rinichi. In practica clinica, cele mai frecvente localizari sunt: coronariana, renala, cerebrala si periferica (brate si mai ales picioare).

Simptomele aterosclerozei coronariene

Simptomul cel mai important si care este de natura sa alerteze orice persoana este durerea toracica. Localizata de obicei in centrul pieptului, aceasta durere iradiaza in bratul stang, gat, mandibula si apare in general in situatii de efort si stres. De cele mai multe ori dispare odata cu incetarea eforului, dar in situatii severe, durerea este prelngita chiar si in repaus si atunci orice persoana trebuie sa mearga rapid la camera de garda a unui spital de urgente. Cel mai afectati de simptome sunt, in general, barbatii de 50 – 60 de ani, dar si tineri de 17 ani au fost diagnosticati in ultima perioada cu infarct miocardic declansat de ateroscleroza.


Dr. Adrian Linte, medic primar cardiolog la Spitalul Angiomedica din Bucuresti, ne vorbeste despre tratamente moderne in ateroscleroza coronariana si atrage atentia asupra importantei unui regim de viata sanatos in controlul acestei afectiuni.


Un interviu realizat de SensoSanatate cu sprijinul Catena.

Realizator: Elena Buhus
Operator imagine: Ionel Stanciu
Editor de montaj: Stanislav Pescu